fbpx

Era sambata, ora 10 dimineata, in fata sediului J’Info Tours de la Piata Romana din Bucuresti. Pe o ploaie torentiala, isi faceau aparitia 9 bloggeri decisi sa plece pe urmele lui Vlad Tepes si sa ii dezlege misterele.

Vazand ce vreme e afara, am decis toti ca suntem oameni de super cuvant si ca doar Roxana Radu, din partea organizatorilor, ne putea scoate din casa in aceea zi. Cu cate un rucsac sau troller dupa noi, am plecat spre Manastirea Snagov, hotarati sa infruntam ploaia si sa dovedim ca nu avem nevoie de soare ca sa ne distram si sa facem #jinfovoluntourism.

Ce este voluntourismul?

Este calatoria care include voluntariat pentru cauze caritabile, cu spatiul de desfasurare in Romania sau in strainatate. De precizat este faptul ca J’Info Tours este prima agentie de turism care promoveaza si aduce la noi in tara acest nou mod de a calatori.

De cate ori nu vi s-a intamplat sa mergeti in vacanta undeva si dupa ce ati vizitat ce va interesa sa va plictisiti? Voluntourismul este o solutie buna de luat in calcul. Si puteti face asta in diferite feluri:

– interactionati cu localnicii si cumparati suveniruri de la ei, nu de la magazine

– aveti grija de animale alaturi de o echipa de voluntari

– dati o mana de ajutor batranilor din aceea zona

– vorbiti cu copilasii de acolo si ii invatati ceva

– cand va intoarceti acasa promovati locatia si le spuneti si altora sa mearga

Este sau nu inmormantat Vlad Tepes la Manastirea Snagov?

Scopul acestei mici calatorii a fost, pe langa distractie si relaxare, sa ne documentam si sa aflam daca mormantul lui Vlad Tepes este la Snagov sau la Comana. Dupa cum stiti deja, istoricii se bat in ipoteze, care de care mai bine argumentate. Noi am fost la manastire, am discutat cu preotul si cu paznicul de acolo, am fost la birt si am interactionat cu localnicii si iata mai jos ce va pot spune eu.

Ce spun cei de la manastire

Vremea nu ne-a lasat sa ajungem la manastire cu barca asa ca am mers pe un pod neterminat, pe care apa parea ca vrea sa il scufunde. Ploaia torentiala nu ne-a impiedicat nici pe noi si nici pe preotul de acolo sa stam la povesti despre Vlad Tepes.

Manastirea a fost construita pe o insula naturala si acum se lucreaza la redarea stralucirii de pe vremuri (in special la chilii, sali de mese etc). Inauntru se gaseste asa zisul mormant al lui Tepes si un tablou foarte vechi unde se spune ca aici a fost inmormantat el.

Preotul ne-a povestit ca istoricii se contrazic in legatura cu locul unde este acum trupul domnitorului pentru ca nu se stie foarte clar nici cum si unde a fost omorat. Nicolae Iorga spune ca aici a fost tradat cand a plecat de la Snagov prin tunelul de apa, dusmanii au dat foc la tunel, l-au asteptat la iesire si i-au taiat capul pe care l-au trimis la turci. De 600 de ani trupul lui s-ar afla la Manastirea Snagov iar capul a fost adus si el intre timp.

Ce spun vizitatorii

Cand sa plecam de la manastire, ne-am intersectat cu un grup de 10-20 de batrani care venisera in vizita. Dupa ce au achitat taxa de 15 lei pentru intrare si s-au minunat (alaturi de noi) de cea de 20 euro pentru fotografiat, au inceput sa observe atenti picturile si sa schimbe pareri.

Am profitat de ocazie, am pornit reportofonul si am inceput sa le cer parerea in legatura cu prezenta osemintelor lui Vlad Tepes in aceea locatie sau nu.

Din cele 6 persoane cu care am vorbit putin, toate mi-au spus ca nu cred ca e inmormantat acolo si ca au venit doar sa viziteze manastirea, nu si osemintele. “Eu cred ca e la Comana pt ca acolo era un loc foarte vizitat de el si ii placea mult mai mult decat aici”, “Nu am fost niciodata acolo la Comana dar mai multe prietene mi-au spus ca e acolo. Acum nu stiu nici eu ce sa cred, dar nu stiu daca veti gasi un raspuns exact undeva”.

Ce spun localnicii de la birt

Seara, cand ne-a mai lasat ploaia in pace si apucasem deja sa mergem putin cu barba pe lacul Snagov, am decis ca un loc bun de pus intrebari este birtul din sat. Am gasit 5-6 barbati pusi pe vorba, care nu erau interesati de meciul din aceea seara (finala Champions League) pentru simplul fapt ca nu juca Dinamo.

Am pus si aici intrebari, profitand de faptul ca aveam reportofonul la mine, si am aflat povesti mai interesante:

“Varianta e ca e aici inmormantat, asta se stie. La un moment dat se discuta si ca aceasta manastire nu e cea construita de el. Zice ca aia s-a scufundat aici si exista o perioada in august, de trei zile, in care se vede crucea de sus. Sau se mai auzea ca au venit niste scafandri ca sa vada despre ce este vorba si nu au mai iesit deloc. Au venit trei ture si ultimii nu au mai avut curaj sa intre. De aici si povestea somnului despre care se tot vorbeste pe aici.”

Cand alt localnic a inceput sa ne povesteasca despre niste legende auzite de el si despre ce ii povestisera profesorii lui, a fost mustruluit de ceilalti care l-au acuzat ca inventeaza lucruri si ca pana la urma nici cei nascuti aici nu stiu adevarul.

Ce spun prietenii de pe Facebook

Toti bloggerii prezenti au impartasit experienta pe conturile noastre de retele sociale si au primit pareri de la prietenii care au intrat in joc.De la cele mai haioase la cele mai serioase opinii, iata cateva mesaje primite:

“Aveti acolo la manastire o carte despre istoria insulei si a zonei in care este explicat negru pe alb ce s-a gasit in mormantul acum gol 🙂 Arheologic nu exista controverse :)”

“aia de pe insula e doar o bisericuta, dar cica acolo ar fi fost inmormantat”

“se pare ca-i ingropat la manastirea care-i poarta numele, la Snagov… Iar capul i-a fost taiat si dus ca Constantinopol(asta se stie sigur) 🙂 E doar o ipoteza cu trupul lui la manastire, spun istoricii… Cat despre cap multi au spus sigur ca este la Constantinopol… Nu avem cum sa stim daca n-am trait acum 500 de ani:)”

“Comana ca a fost ucis la sud de Bucuresti. Djuvara asa zice, deci asa trebuie sa fie. :))”

Ne-am distrat si am tras concluzii

Am fost cazati la Casa de Lago, o vila superba cu o piscina care te imbie pe orice fel de vreme sa o incerci. Multumim J’Info Tours si gazdelor pentru amabilitate. Am urmarit impreuna meciul de sambata, ne-am relaxat, ne-am plimbat cu barca, am jucat carti pe pedepse si ne-am imprietenit.

Insa nu cred ca unul dintre noi va poate spune acum ca a dezlegat misterul. Ne-am documentat insa din mai mult de trei surse si eu cred ca unele mistere sunt facute sa ramana asa. Legenda mormantului lui Vlad Tepes o sa ramana o poveste frumoasa si un motiv frumos pentru unii de a face voluntourism.

Le multumesc colegilor mei de calatorie Adrian Ciubotaru, Claudia Tocila, Valentina Roman, Valentin Bosioc, David Pripas, iYli, Raluca Popa si Alexandru Negrea si Roxana Radu pentru un super weekend in care am experimentat impreuna cu ideea de voluntourism, intr-o calatorie organizata de J’Info Tours la Snagov.

Poate vrei să citești

7 thoughts on “Bloggerii au facut #Jinfovoluntourism pe urmele lui Vlad Tepes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.